Selectează o Pagină

Altaration

Mărturii ale participanților

Mai jos sunt incluse câteva mărturii culese după rularea programului Altaration în diverse locuri.

Dacă ați participat la acest program și doriți să ne semnalați opinia Dvs despre el, vă rugăm să folosiți formularul de contact.

Participarea la programul Altaration a fost o experiență extraordinară. Am învățat că Liturghia nu este doar o înșiruire de rugăciuni, ci este un dar de la Dumnezeu, evenimentul central al vieții noastre, unde Cristos, prin intermediul Euharistiei, ni se dăruiește nouă, făcând din noi tabernacole vii și propovăduitorii iubirii sale. Prin explicarea rugăciunilor și a gesturilor pe care le fac preoții în decursul Liturghiei am descoperit frumusețea Liturghiei și istoria bogată pe care o are aceasta. Cred că programul Altaration poate să trezească în orice persoană, oricât de reticentă și sceptică ar fi ea, entuziasmul și evlavia pentru cea mai frumoasă și bogată rugăciune a Bisericii, care este Liturghia.

Antonela Marian,
ASTRU studenți

“Altaration” a fost pentru mine un moment de conștientizare (de fapt o serie de momente “aha”), deoarece am învățat foarte multe lucruri noi despre Liturghie, deși particip de mic copil. Acest program mi-a schimbat atitudinea cu care merg la Liturghie. Am învățat cum pot să particip activ, dar și care e simbolistica rugăciunilor, gesturilor, veșmintelor și obiectelor liturgice. Ca și creștin, mi-a dat mult sens să descopăr că absolut totul are o semnificație și m-am bucurat că în sfârșit am primit niște explicații simple, profunde, într-un mod modern și captivant. Pentru mine Liturghia în rit bizantin e acum mai bogată, mai interesantă și interactivă.

Sunt de părere că fiecare creștin greco-catolic (și nu numai) ar trebui să participe la “Altaration”. Simt că lipsea acest mod de adresare și de expunere a informației într-un limbaj actual care te inspiră să cauți mai mult, să înțelegi mai mult din simbolurile Sfintei Liturghii. E o inițiativă nu doar educativă ci și practică (discuții, teme de casă, video-uri) de care neapărat trebuie să profităm, deoarece nu ne întâlnim des cu acest mod de abordare în biserică. Recomand acest parcurs tuturor creștinilor care vin la biserică în fiecare duminică și vor să afle bogăția care se ascunde în fiecare moment al Liturghiei, dar și celor care nu vin la biserică în mod constant, dar se întreabă dacă există ceva interesant, important în acel “spectacol” pe care nu îl înțeleg.

Teodora A,
parohia “Sf. Iosif”, Someșeni-Cluj

Din „Altaration” am învățat multe. Acesta este un prim punct care trebuie atins. Pentru că vorbim despre cateheză, iar cateheza nu se poate rezuma la discutarea nedumeririlor noastre sau la rugăciune comună. Pentru că, de fapt, nici nu avem idee câte întrebări și neclarități noi pot răsări dintr-un studiu aprofundat al, să zicem, Liturghiei. Nefiind conștienți de unele aspecte sau simboluri ale ei, suntem siguri pe noi înșine, dar și ignoranți. Este, așadar, esențial să ni se prezinte lucruri noi, care, deși nu ne frământă momentan (sau o fac în mică măsură) merită și trebuie cunoscute.

Sigur, Liturghia ne este familiară. Am asistat de sute, dacă nu de mii de ori la celebrarea ei. Însă acum avem ocazia să și participăm la desfășurarea ei, prin atenția acordată fiecărui gest, prin modul în care ne raportăm la rugăciune și Euharistie. […] Prin intermediul materialelor video, ne-au fost prezentate diferite accepțiuni ale Liturghiei: este ospăț, este nuntă la care suntem invitați ca oaspeți de onoare, este întâlnire cu Isus, este un timp de reculegere și încredințare în voia lui Dumnezeu la fiecare început de săptămână. […]

Știam că speakerii americani concentrați pe tineretul catolic sunt foarte spontani, simpatici, cu un simț al umorului pe limba noastră și în același timp profesioniști în ale credinței. Îi urmărisem pe internet și mă inspirasem de multe ori din modelul de viață pe care îl promovează, din prezentările lor despre Teologia Trupului, din discursurile lor interactive și savuroase. În „Altaration”, acestor calități li se adaugă tehnicile de realizare impecabile (filmarea, muzica, locurile alese pentru fiecare discurs) și exemplele numeroase din viețile vorbitorilor. Am auzit istorisiri despre o convertire, despre o nuntă, despre modul în care un preot a decis să își urmeze vocația. Dar s-a vorbit și despre sfinții care își luau puterea din Euharistie și despre ceea ce ar trebui să facem noi, odată împărtășiți.

Maria Chiorean,
grupul de tineri
parohia “Coborârea Spiritului Sfânt”, Cluj

Am parcurs timp de 6 sesiuni cu mult interes programul catehetic “Altaration”. M-am bucurat ca prin intermediul acestui program interactiv, foarte bine realizat, să redescopăr și să aprofundez Sfânta Liturghie în toate aspectele ei. Deși sunt preot de 15 ani, și celebrez Sfânta Liturghie zilnic, consider că mai am multe de învățat legat de misterului Sfintei Liturghii, și de aceea acest parcurs catehetic m-a îmbogățit spiritual. Materialele video sunt profesionist realizate, atractive și te ajută să înțelegi mai bine mesajul divin pe care îl transmite fiecare Sfântă Liturghie celebrată. De asemenea și materialul auxiliar tipărit vine în completarea materialului video cu o bogăție de informații și noțiuni privind Liturghia.

Un punct important în aceste sesiuni a fost și împărtășirea de grup, prin care fiecare dintre participanți a contribuit cu propriile experiențe de viață spirituală și cu siguranță discuțiile interactive ne-au îmbogățit pe fiecare dintre noi. E o formă de apostolat catehetic care are un rol foarte important în cunoașterea mai bună a noțiunilor de credință. Pentru participanții din comunitatea parohială Someșeni a fost un drum de creștere spirituală personală. Recomand și altor parohii și comunități religioase să parcurgă acest itinerariu spiritual, care contribuie la o mai bună cunoaștere și înțelegere a Sfintei Liturghii.

pr. Cristian Goia,
parohia “Sf. Iosif”, Someșeni-Cluj

Programul Altaration m-a impresionat în primul rând prin informațiile prezentate. Am fost surprinsă că după atâția ani de participări la Liturghie nu m-am gândit niciodată la anumite aspecte, nu am văzut Liturghia, cu tot ce cuprinde ea, așa cum este de fapt: o coliziune între Cer și Pământ. Cu această viziune, am învățat să nu mă mai aștept ca Liturghia să fie un simplu eveniment de divertisment pământesc. De asemenea, pe parcursul acestor săptămâni, am ajuns să acord din ce în ce mai multă importanță Euharistiei, ca punct culminant al relației omului cu Dumnezeu.

În al doilea rând, mărturiile celor care au realizat acest program au fost de-a dreptul impresionante și uneori chiar surprinzătoare. S-au făcut ușor de înțeles și au știut cum să pună problema pentru ca noi, tinerii, să recepționăm mesajul lor. Pe lângă aceasta, în materialele video, ei vorbeau cu atât de multă seninătate și entuziasm încât e greu să îi vezi și să nu îi crezi pe cuvânt. În plus, imaginile și analogiile folosite de ei sunt atât de frumoase încât îmi vor rămâne întipărite în minte multă vreme. Toate acestea au fost prezentate într-un cadru artistic bine regizat.

Rosana Bălănescu,
grupul de tineri
parohia “Coborârea Spiritului Sfânt”, Cluj

Pentru mine programul Altaration a însemnat o aprofundare a unor semnificații care de multe ori m-au lăsat cu multe întrebări pentru care găseam acum rând pe rând răspunsuri. Motivația mea de a participa a fost răsplătită cu discuții interesante și posibilitatea de a face cunoștință cu oameni cu întrebări la fel de interesante.

Oliver Supp,
ASTRU studenți

Am avut fericita ocazie de a participa, împreună cu tinerii studenți din ASTRU Cluj, la programul Altaration. Aceste cateheze nu se rezumă la simplul fapt de a prezenta doctrina catolică despre Liturghie, ci te și provoacă la anumite trăiri profunde și la a-ți pune întrebări în ceea ce privește participarea activă și spirituală la celebrarea liturgică. Catehezele sunt susținute de laici și preoți americani într-o manieră foarte dinamică, pe limbajul tinerilor, într-un stil „hollywoodian” (în sensul bun al cuvântului). Filmulețele sunt făcute în mod profesionist. Chiar dacă sunt în limba engleză, fiind subtitrate în română reușesc să te capteze într-un mod extraordinar. În momentul când se termină o sesiune, ai aceea senzație că îți pare rău că s-a terminat și abia aștepți să mergi la următoarea sesiune.

La sfârșitul fiecărei sesiuni, în manualul pe care îl primești sunt anumite aprofundări sau anumite întrebări. Abia aștepți să le citești și iți lasă acea dorință de a aprofunda mai mult și a cunoaște mai mult. Această cateheză îmi aduce aminte de copilărie, când vedeam cate un episod din desenele animate ale lui Walt Disney și când abia așteptam să văd episodul următor, dar până la episodul următor parcă trăiai în continuare în acel miraj din poveste.

Pe lângă trăirea mea personală, pot să spun că tinerii erau foarte receptivi și constanți, atât în prezența la cateheze cât și în participarea activă la grupurile de discuții. Majoritatea dintre cei cu care am vorbit își doresc continuarea acestor cateheze. Recomand din tot sufletul aceste cateheze, atât pentru grupuri de tineri, cat și pentru noi, preoții. Este un instrument foarte bun și care provoacă, incită și ne determină să ne punem întrebări serioase în ceea ce privește trăirea noastră în celebrarea Sfintei Liturghii.

pr. Radu Tălpălariu,
asistent spiritual ASTRU Cluj

După “Altaration”, Liturghia nu mai e la fel. Adesea mergeam la Liturghie din obligație creștinească, calculând cât a mai rămas din Liturghie, cântam și eu împreună cu cei din biserică, răspundeam cuvintelor preotului, urma Împărtășania și binecuvântarea finală. Nu mi-am putut imagina ce ratez raportându-mă astfel la Liturghie. Dar, slavă Domnului, a apărut “Altaration”, și prin bunăvoința și implicarea soției mele, am ajuns să particip la acest parcurs catehetic. Am fost copleșit să aflu despre bogăția semnificațiilor din spatele gesturilor preotului și a veșmintelor pe care acesta le poartă.

Am înțeles că sunt chemat să particip activ de-a lungul întregii Liturghii și am aflat cum să fac aceasta în mod concret. Dar mai presus de toate am reînceput să gust din iubirea lui Dumnezeu, care atât de mult mă iubește încât dorește ca prin Euharistie să se unească în modul cel mai intim cu mine. Primind Preasfânta Euharistie, însuși Sângele lui Isus curge prin venele mele, eu devenind astfel părtaș la viața Lui divină. Minunat, însă cum iubirea autentică e doar cea care se dăruiește, am înțeles că nu sunt chemat să fiu doar un consumator, ci sunt chemat la misiune prin acțiune, aceea de a da lumii mărturie despre iubirea lui Dumnezeu. Și tu ești chemat la această misiune!

Cristian R.,
parohia “Sf. Iosif”, Someșeni-Cluj

Doriți organizarea acestui program?

Puteți solicita organizarea programului “Altaration” în parohia, asociația, ordinul Dvs!