Teologia trupului pentru adolescenți

Planul lui Dumnezeu pentru iubire și viață.

Programul „Teologia trupului pentru adolescenți” este împărțit în 8 segmente extraordinare, care reflectă abordarea pedagogică a învățăturii revoluționare a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Programul le oferă elevilor din ciclul gimnazial răspunsuri la întrebările dificile legate de trupul lor, de sexualitatea lor și de viitorul lor. Programul a fost conceput în mod special ca un program catehetic pentru a se potrivi perfect în școlile catolice, în cateheza parohială și în cadrul educației de acasă.

Pe scurt

  • Număr de sesiuni: 8
  • Durata sesiunii: 60-90 de minute
  • Partea video: 14-20 de minute pe sesiune (1 oră la ultima)
  • Prezentatori: Brian Butler, Jason Evert, Aimii și Colin MacIver (și alții – cei indicați sunt și autorii programului)
  • Producător: Ascension Press
  • Public țintă: adolescenț (gimnaziu)
  • Preț pachet:
    • DVD+manual: 100 usd (plus cheltuielile de transport)
    • acces online: 15 usd (pe un an de zile)

Disponibilitate

Programul este tradus integral în română, atât partea video cât și manualul, de Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză al Eparhiei de Cluj-Gherla. Organizarea acestui program se poate solicita în Eparhia de Cluj-Gherla prin Biroul amintit.

Programul poate fi achiziționat fizic sau online din SUA, dar, atenție,  doar varianta online include subtitrarea în limba română !

Galerie de imagini

Iată câteva capturi din materialele video ale acestui program.

Programul este structurat în opt sesiuni (plus una cu întrebări dificile). Există un text de pornire, de incitare, urmează partea video, discuții între tineri (sunt sugerate niște întrebări), după care un text final din nou de citit și reflectat; există o „temă de casă”, întrebări frecvente și dicționar spre îmbogățire.

Secvențe video din program

Iată trailerul acestui program. Nu uitați să activați subtitrarea în limba română!

Despre sesiuni și manual

Informații despre cele opt sesiuni (titlurile sesiunilor și o scurtă descriere).

Sesiunea 1
Cine sunt eu?
A descoperi adevărata mea identitate

În acest punct al vieții tale, poate că începi să simți nevoia de a avea mai multă libertate, de a face mai mult propriile alegeri, de a experimenta lumea mai mult ca un adult. Uneori, se poate să te simți agitat sau nervos atunci când părinții sau profesorii iți spun ce să faci, doar pentru faptul că vrei să faci ce vrei tu, nu ce vor ei. Această dorință este firească și necesară pentru a te ajuta să descoperi cine ești și cine vrei să devii.

Sesiunea 2
Istoria noastră
Planul lui Dumnezeu, păcatul omului, iubirea lui Isus

Înainte de păcatul strămoșesc, primii oameni trebuiau să descopere cine sunt, însă nu era ceva dificil. Ei nu simțeau confuzia pe care o simțim noi acum. Nu se confruntau cu întrebări așa cum o facem noi, deoarece mințile lor erau cu adevărat libere de strânsoarea păcatului. Știau cine sunt și care e scopul lor. Erau liberi. Dar dacă primii oameni au fost creați fără de păcat, cum a avut loc căderea în păcat?

Sesiunea 3
Eu însumi
Trup și suflet

Gândește-te la expresia „limbajul trupului”. Ce înseamnă? Întregul trup omenesc poate „vorbi” fără cuvinte, la fel de clar ca și cuvintele rostite pe gură. Putem ști dacă oamenii sunt fericiți, speriați, rușinați, nervoși sau plictisiți doar din ceea ce dezvăluie prin trupurile lor. Trupurile noastre ne permit să vedem lucruri invizibile precum emoțiile, ideile și gândurile.

Sesiunea 4
Cum trebuie să mă comport?

A deveni un tânăr adult înseamnă a fi suficient de matur încât să vezi cât de nebunesc și de ineficient este să te învârți în cerc. Maturitatea este a ști adevărul și a te strădui să îl pui în practică, chiar dacă aceasta înseamnă să faci sacrificii. Știi cine ești ca persoană umană. Știi cine ai fost creat să devii. Știi încotro te îndrepți pentru eternitate.

Sesiunea 5
Sexualitate, iubire și castitate

În cultura noastră, cuvântul „sex” este folosit, în general, pentru a vorbi despre intimitatea fizică din care se nasc copiii. De aceea, uneori râzi sau te simți ciudat când vezi cuvântul scris cu litere îngroșate. Însă „sexul” se referă la genul fiecărei persoane – masculin sau feminin.

Sesiunea 6

A folosi sau a nu folosi?

Sesiunea 7

Vocația

Sesiunea 8

Speranță și viitor

Structura unei sesiuni

O sesiune (de 60-90 minute) are în general structura următoare:

  • Rugăciunea de început
  • Reflecția de început
  • Vizionarea materialelor video
  • Cu discutarea celor văzute
  • Reflecția de încheiere
  • Tema pentru acasă
  • Rugăciunea de final

Despre manual

Manualul, format A4, are 80 de pagini. Fiecare sesiune are circa 6-8 pagini ce includ următoarele:

  • Rugăciunea de început
  • Poveste de început
  • Punte de legătură
  • Miezul problemei
  • De lucru
  • Rugăciunea de încheiere
  • Ai înțeles?
  • Vocabular

Mărturii

...